Arta invatarii si a dezvoltarii personale

34,32 lei

SKU: lbx-29944 Category: Tag:

„Jim Stovall este una dintre cele mai remarcabile și mai inspiraționale figuri ale epocii în care trăim. Exemplul său de viață, care ne arată că poți face lucruri excepționale în pofida unor impedimente pe care alții le-ar considera insurmontabile, este extrem de inspirațional.“ – Steve Forbes În contextul în care informația de calitate este mai valoroasă decât în oricare altă perioadă din istoria umanității, cea mai importantă abilitate pe care ar trebui să o deprindă oricine își dorește să aibă succes este să învețe cum să învețe. O carte obligatoriu de citit de liderii de orice fel, de cei interesați de dezvoltarea personală, dar și de traineri, profesori sau studenți. Jim Stovall și dr. Ray Hull – personalități din domenii diferite – și-au împletit eforturile și experiența ca să ne explice detaliat o mulțime de subiecte care au legătură cu învățarea și educația: felul în care învățăm, pașii de acțiune, metode noi de învățare, modul în care instruirea permanentă ne ajută să ne îndeplinim obiectivele și importanța învățării continue, pentru o viață lungă și sănătoasă.

Magazin

Editura