Giorgio Agamben Imparatia si gloria. Pentru o genealogie teologica a economiei si a guvernarii.(Homo sacer II, 4)– din introducere: „Acest studiu isi propune sa analizeze modurile si motivele pentru care puterea a ajuns sa ia in Occident forma unei oikonomia, adica a unei guvernari a oamenilor. Ca atare, el merge pe urmele cercetarilor lui Michel Foucault asupra genealogiei guvernamentalitatii, dar incearca totodata sa inteleaga ratiunile interne pentru care aceste cercetari nu au fost duse la bun sfarsit. Umbra pe care interogatia teoretica asupra prezentului o proiecteaza asupra trecutului trece aici cu mult dincolo de limitele cronologice pe care Foucault le-a trasat genealogiei sale, atingand primele secole ale teologiei crestine, care cunosc o prima, incerta elaborare a doctrinei trinitare sub forma unei oikonomia. A situa guvernarea in locus-ul sau teologic din oikonomia trinitara nu inseamna a incerca sa o explicam printr-o ierarhie de cauze, ca si cum teologiei i-ar reveni in mod necesar un rang genetic mai originar; ci inseamna, in schimb, a arata felul in care dispozitivul oikonomiei trinitare poate constitui un laborator privilegiat in care sa urmarim functionarea si articularea – totodata interna si externa – a mecanismului guvernamental. Intrucat aici elementele – sau polaritatile – in care se articuleaza acest mecanism apar, asa-zicand, in forma lor paradigmatica. Investigatia asupra genealogiei – sau, cum se spunea odinioara, asupra naturii – puterii in Occident, inceputa acum mai bine de zece ani prin Homo sacer, ajunge astfel la un nod decisiv in toate sensurile. Structura duala a mecanismului guvernamental, care in Starea de exceptie (2003) se manifestase in legatura dintre auctoritas si potestas, ia aici forma articularii dintre Imparatie si Guvernare si, in cele din urma, ajunge sa interogheze relatia insasi – care initial nu fusese luata in considerare – dintre oikonomia si Glorie, dintre putere ca guvernare si administrare eficienta si putere ca regalitate ceremoniala si liturgica, doua aspecte care au fost, in mod bizar, neglijate atat de filosofii politici, cat si de politologi. Chiar si studiile istorice asupra insemnelor si liturghiilor puterii, de la Peterson la Kantorowicz, de la Alfoldi la Schramm, au omis sa interogheze aceasta relatie, lasand deoparte chiar cele mai evidente intrebari: De ce puterea are nevoie de glorie? Daca ea e, in mod esential, puterea si capacitatea de a actiona si guverna, de ce ia forma rigida, incomoda si „glorioasa” a ceremoniilor, aclamatiilor si protocolurilor? Care este relatia dintre economie si Glorie? Aceste intrebari, care in sfera investigatiilor politice sau sociologice par sa nu admita decat raspunsuri triviale, odata redate dimensiunii lor teologice, ne-au permis sa surprindem in relatia dintre oikonomia si Glorie ceva precum structura ultima a mecanismului guvernamental al Occidentului.