Se vorbeste in literatura juridica despre tentatia excederii domeniului public, tendinta necesara si fireasca fata de critica modului de organizare si functionare a institutiilor si intreprinderilor statului in antiteza cu calitatile dreptului privat. Poate mai mult decat oricand dihotomia public-privat revine in actualitatea contemporana, la fel cum increderea in statul de drept, vazut ca o garantie suplimentara pentru drepturile si libertatile cetatenesti, reprezinta o realitate acuta a vremurilor in care traim. Problema liniei de demarcatie intre public si privat apartine prin excelenta contractelor administrative, institutie despre care s-a scris ca “a avut in dreptul romanesc o nastere cu dureri si o copilarie agitata”. In perioada interbelica apare abia in doctrina romaneasca trihotomia doctrinara fie de recunoastere a contractelor administrative in sens larg, fie de respingere categorica a acestora ori de acceptare in sens restrans. In jurisprudenta interbelica, solutiile instantelor au oscilat intre imprumutarea regulilor din dreptul privat, cu consecinta judecarii prin analogie a contractelor administrative si utilizarea unui regim juridic derogatoriu, dar aplicat de tribunalele de drept comun.