O carte-eveniment, alcatuita din dialoguri cu Ana Blandiana, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Ion Ianosi, Gabriela Melinescu, Irina Petras, Dumitru Radu Popa, Alex Stefanescu si Ion Vianu. Un manual indirect de istorie, realizat de cunoscuta scriitoare (romanciera, poeta si eseista) in baza marturiilor unor oameni de cultura de prima mana, posibile modele europene, care – in falsa tranzitie interminabila – aleg, iar si iar, vocatia, atipica meserie de scriitor, ramanand – martori impartiali si atenti – mereu in prim plan. O carte extrem de densa, actuala, un fragment dintr-o posibila istorie a mentalitatilor. „Aceasta carte a aparut din nevoia de prietenie; a fost adunata, treptat-treptat, in ritmurile felului meu de a fi, uneori-adeseori, catastrofic de incet. Interlocutorii mi i-am ales, i-am cautat, am incercat sa-i «tachinez» cu intrebari, temele discutiilor convergand, firesc, de fiecare data, spre o arie de preocupari, care ne unesc mai mult decat ne despart. Fie ca dialogam cu Ion Ianosi, fie cu Nicolae Breban, fie cu Ana Blandiana, fie cu Augustin Buzura, fie cu un alt interlocutor, de fiecare data, voiam sa aflu – folosind ca instrument, iar uneori ca arma (din apanajul retoricii, de buna seama) intrebarile; unele dintre acestea, da, naive, stangace, in schimb vii, mereu vii! – cum a rezistat fiecare dintre ei, cum a reusit sa-si construiasca un destin, cum a izbutit sa fie, sa ramana el insusi/ea insasi si sa nu se prabuseasca, cum a izbutit fiecare sa nu renunte la lupta pentru sine insusi, pentru cultura romana? Cu unele dintre personajele acestei carti – daca acceptam ca fiecare scriitor e un personaj, iar literatura este o singura carte unica – vreau sa cred ca m-am imprietenit, descoperindu-le, redescoperindu-le de fiecare data; imi place sa cred ca fiecare, aproape fiecare dintre invitatii mei – intr-un fel sau altul – m-a marcat, m-a facut sa ma reapropii altminteri de literatura, de lectura, de carte, sa vad altminteri cateva lucruri nelipsite pentru mine de greutate, sau – si mai important! – m-a ajutat (uneori, fara sa stie!) sa raman aceeasi, adica sa nu ma schimb.“ – Aura Christi
Banchetul de Litere | Aura Christi
24 lei
Colecția de Fictiune conține cele mai recente apariții de la editura Institutul European, la un preț avantajos pentru Banchetul de Litere | Aura Christi